iulia dudu

Ce anume te-a determinat să intri în politică?

Vreau o administrație căreia să-i pese de craioveni. De opt ani, administrația PSD ne promite un oraș al secolului 21, însă nici acum nu avem străzile asfaltate, nu avem spitale și policlinici de calitate, școli la standarde europene, nu avem o administrație digitalizată, nu avem multe. Ani la rând am văzut impostura vechii clase politice, indiferent că vorbim de centru sau local.  

 

Ce îți propui în mandatul de consilier local?

Vreau să demarăm și să ducem la bun sfârșit proiectele care contează cu adevărat pentru craioveni, proiecte care să ne facă viața mai ușoară.

De treizeci de ani ne bazăm pe o infrastructură gândită și construită pentru nevoile unei societăți care nu mai există. Craiova s-a dezvoltat fără ca infrastructura ei să o urmeze, să se adapteze noii realități. 

În orașul nostru, aproximativ 30% din totalul străzilor sunt neasfaltate. Aici ne dăm seama de lipsa de interes a administrației PSD pentru oraș, pentru cetățeni. Crearea de proiecte, în special cu finanțare europeană pentru străzile care nu au asfalt în Municipiul Craiova, trebuie să fie o prioritate pentru administrație. 

Vreau ca și periferia orașului să fie luată în considerare, indiferent că e vorba de utilități sau asfalt. Toți craiovenii trebuie să se bucure de aceleași condiții, indiferent că locuiesc în centru sau la periferie. La fel de importante sunt calitatea lucrărilor și ordinea în care sunt făcute. Oprim risipa banului public – punem asfalt după ce avem toate utilitățile trase. 

O altă problemă legată de infrastructura orașului este lipsa locurilor de parcare. Nici în acest moment nu știm numărul exact al locurilor de parcare disponibile. Avem nevoie de locuri de parcare în toate cartierele Craiovei. Trebuie realizată cartarea tuturor locurilor de parcare din oraș și găsite soluții noi și moderne pentru alte noi. 

Eu de profesie sunt economist și lucrez de mai mulți ani ca specialist în managementul calității. Vreau și pentru Craiova un management profesionist, cu cap, care pune lucrurile în ordine, la locul și la timpul lor. Știu ce este de fîcut și de aceea mi-am asumat această candidatură. Nu mai putem accepta bătaia de joc la adresa noastră și a banului public. 

Ce le răspunzi oamenilor care te întreabă de ce ar vota Alianța USR PLUS?

Suntem o echipă de oameni tineri, hotărâți, competenți și curajoși. Alianța USR PLUS propune o viziune de guvernare locală bazată pe proiecte viabile, care pot fi realizate într-un timp scurt și pot schimba fața Craiovei în orașul modern și european la care visăm cu toții. Împreună, schimbăm Craiova stradă cu stradă.

 

Interviu cu Iulia Dudu

Candidată USR PLUS la Consiliul Local Craiova