
Despre Cosmin Poteraș
Interesele cetățenilor mai presus decât ale politicienilor
Aud tot mai des oameni care îmi spun că au din ce în ce mai puțină încredere în clasa politică din cauza faptului că văd atâtea exemple negative de cum politicienii pun interesele lor pe primul loc, înainte de a pune pe primul loc interesele cetățenilor care i-au ales.
Recunosc, acest lucru mă supără, dar mă face să înțeleg încă o dată cât de important este rolul pe care mi l-am asumat ca om nou în politică.
Suntem încă sub asuprirea PSD care, încearcă cu ultimele forțe să câștige capital politic, pe ultima sută de metri și să priveze România, încă 4 ani, de dezvoltare, onestitate și respect pentru cetățeni.
Cine este omul din spatele politicianului Cosmin-Marian Poteraș?
În spatele politicianului care vrea să facă România un loc mai bun pentru ceilalți se află un tânăr de 35 de ani, inginer software, care, încă din perioada studenției s-a orientat către antreprenoriat, într-un mediu internațional, dinamic, cu multe provocări.
Toate acestea m-au ajutat sa acumulez o experiență considerabilă.
Am debutat ca angajat în firme de IT din Craiova, iar în paralel am fost implicat în mediul universitar craiovean, ca asistent universitar la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din cadrul Universității din Craiova.
Înainte de a fi devenit membru PLUS, nu am fost membru al nici unei formațiuni politice și nu am desfășurat activități tangeriale politicii.
Ce te-a determinat să intri în politică?
De-a lungul carierei mele, ca inginer software, ca antreprenor, cadru didactic universitar, sau voluntar am interacționat cu oameni de diferite culturi, diferite medii sociale, începând cu studenți și mergând până la manageri de start-up-uri sau multinaționale.
Am învățat de la fiecare cum să relaționez cu oamenii, să empatizez cu nevoile lor, să mă adaptez nivelului lor de pregătire și experiență și cel mai important să-i ajut să se dezvolte punându-mi cunoștințele la dispoziția lor și construind împreună proiecte.
Motivul pentru care am intrat în politică este pentru că vreau să continui să fac același lucru, însă de data aceasta la o scară mult mai largă, și să am un impact asupra românilor care își doresc să trăiască bine în țara lor.
De ce crezi că ar trebui să te voteze cetățenii?
Dincolo de activitatea mea profesională, am fost mereu ancorat în realitatea românească și am încercat să-mi găsesc locul potrivit pentru a pune umărul la schimbarea în bine, atât de necesară.
Am convingerea că dispun de calitățile și aptitudinile de care un lider politic are nevoie: pregătire profesională, aptitudini sociale, onestitate, obiectivitate, deschidere către dezbateri, inițiativă și capacitatea de a duce proiecte la îndeplinire, și că pot reprezenta interesele cetățenilor, mai presus decât interesele mele sau ale oricărui politician.