andra trana

Despre Andra Trană

Mă numesc Andra Trană, m-am născut și locuiesc în Craiova, am urmat studiile universitare în București și sunt Specialist Resurse Umane la o companie din Craiova.
Deși am studiat științe politice, nu am dorit de la început să întru în politică, din cauza lipsei de opțiuni de partide conforme cu principiile mele și viziunea mea privind modul de a face politică. În schimb, am preferat să activez în zona ONG, să contribui pe cât posibil la educarea generațiilor tinere, să continui să mă dezvolt personal și să mă implic în proiecte civice cu scop în creșterea responsabilității în spațiul public.
După nouă ani petrecuți în București, am locuit un an în Olanda. Atunci am înțeles ce înseamnă o administrație eficientă, care lucrează în interesul cetățeanului.
M-am întors în Craiova și am realizat că este mult de lucru în direcția îmbunătățirii serviciilor publice și este absolut necesară reformarea administrației actuale.
Nu mai trebuie permis ca lucrurile să fie făcute cu jumătate de măsură sau în bătaie de joc! Un exemplu negativ în acest sens sunt pistele de biciclete din oraș. Trebuie ca cetățeanul să dispună de instrumentele necesare pentru a sancționa administrația dacă nu lucrează corespunzător. Or, acest lucru se poate înfăptui doar dacă există o administrație cu o activitate transparentă, care informează și consultă cetățeanul.
Am activat în domeniul fondurilor europene timp de 5 ani și înțeleg foarte bine că viitorul nostru ca oraș depinde de o accesare cât mai eficientă a fondurilor europene.
În România este în creștere numărul orașelor care s-au dezvoltat și continuă să se dezvolte armonios prin intermediul fondurilor europene, însă Craiova nu se numără printre ele.
Vreau să locuiesc în Craiova, într-un oraș care arată deschidere spre dezvoltare și care poate deveni un pol regional economic, așa cum ar fi trebuit să fie deja în momentul de față orașul nostru.
Din aceste motive, candidez alături de colegii mei din USR PLUS la Consiliul Local Craiova. Vreau să contribui la schimbarea modului deficitar în care este administrat orașul Craiova în acest moment.
Alianța USR PLUS va aduce competența și responsabilitatea în administrația locală și va reprezenta interesele craiovenilor prin transparență și consultare permanentă cu cetățenii.